Sindromul vestibular idiopatic
Ce reprezintă sindromul vestibular idiopatic?
Patologia este bine recunoscută în cazul pacienților canini și felini, în special la categoria de vârstă geriatrică, fiind frecvent denumită și "sindrom vestibular geriatric" sau "sindromul vestibular al câinelui bătrân". Aparatul vestibular ocupă o funcție importantă în menținerea balansului și postura trunchiului în raport cu mediul înconjurător. Când este afectat un receptor de la nivelul urechii interne (conectat la structura nervoasă), va apărea un sindrom vestibular periferic. Când există leziuni ce implică structurile centrale (trunchi cerebral, cerebel), poate apărea un sindrom vestibular central.
Care sunt semnele clinice?
Atât câinii cât și pisicile se prezintă cu un set se semne clinice într-o manieră spontană și acută (dezorientare, incoordonare locomotorie, cap rotit din axul median, tendință de cădere în anumite situații, mers în cerc strâns și nistagmus). În funcție de intensitatea simptomatologică, pacienții se pot deplasa sau preferă decubitul. Asociat semnelor neurologice, se mai observă episoade de vomă, odată cu tendința de a se deplasa.
Cum diagnosticăm sindromul vestibular idiopatic? Diangosticul este unul de excludere iar termenul de "idiopatic" face referință către o etiologie necunoscută. Din acest motiv, este necesare de a se exclude o serie de patologii ce pot provoca un sindrom vestibular (central sau periferic). Cele mai comune cauze sunt reprezentate de:
- Otită medie/internă (inflamație asociată/neasociată cu infecție – induc modificări asupra receptorilor interni ce intră în contact cu nervul VIII)
- Procese tumorale ce invadează receptorii nervului VIII la nivel periferic sau cu localizare centrală.
- Condiții metabolice – hipotiroidismul la câine.
- Utilizarea unor medicamente cu efect ototoxic.
- Patologii de natură vasculară cu localizare centrală. Diagnosticul de excludere presupune: computer tomografie sau rezonanță magnetică (pentru excluderea unor patologii structurale sau inflamatorii), puncție de lichid cefalorahidian (pentru examinarea biochimică și citologică și confirmarea/infirmarea unui proces inflamator), determinarea tensiunii arteriale.
Cum putem ajuta la reabilitarea mai rapidă a pacienților la domiciliu?
În primele zile după diagnosticarea patologiei vestibulare:
- Asigurați un management de sprijin al posturilor și transferul de la o poziție la alta
- Creșteți senzația și conștientizarea poziției corpului
Menține flexibilitatea țesuturilor moi În continuare și în funcție de progresul animalului dvs. de companie, obiectivele ar putea include:
- Îmbunătățiți stabilității corporale în raport cu dinamica locomotorie.
- Creșteți în continuare a gradul de conștientizare a poziției corpului și a posturii .Transferul corect al greutății de pe un membru pe altul.
Facilitarea suportului de greutate. Odată ce este stabilită o recuperare bună, se definesc obiective suplimentare:
- Continuați să întăriți musculatura de susținere.
- Îmbunătățiți și mai mult modul de locomoție.
- Creșteți toleranța la efor.
- Reveniți la funcționarea normal.
Cum se tratează sindromul vestibular idiopatic?
Dacă diagnosticul final rămâne de sindrom vestibular idiopatic, pentru această condiție nu există un tratament specific, simptomatologia fiind gradual în remisie clinică. Datorită modificărilor de natură neurologică ce induc stări de confuzie și dezorientare pacienților, se recomandă a se asigura un confort al mediului în care trăiesc. Astfel, pacienții trebuiesc feriți de posibile accidente în încercarea de a se deplasa, se recomandă evitarea săriturilor în pat sau pe alte piese de mobilier iar zona de odihnă trebuie construită din suprafețe moi.
Important este ca pacienții să beneficieze de asistență la hrănire sau la încercarea de a-și face nevoile fiziologice. Pisicile nu trebuiesc lăsate în mediul exterior.
Dacă apar și episoade de vomă, acestea se vor trata simptomatic cu medicație specifică.
Care este prognosticul în sindromul vestibular idiopatic?
Prognosticul în această patologie este unul foarte bun, simptomatologia fiind observată în remisie în maxim 72 de ore de la debut. O recuperare completă presupune un interval de 2-5 săptămâni.
Există riscul de a rămâne cu vreun deficit? Răspunsul este DA. Pacientul poate avea un deifict rezidual marcat prin înclinarea capului spre partea afectată dar nu va influența calitatea vieții.
Există riscul de reapariție? Și la această întrebare, răspunsul este DA. Simptomatologia poate reapărea, fără a exista vreo cale de predicție.
